Sute de venețieni s-au mobilizat pentru a protesta împotriva vaselor de mari dimensiuni ce aduc turiști în orașul italian. „Am putea fi ultima generație care locuiește în Veneția”, au spus cei adunați pe mal, în timp ce arătau gesturi obscene celor de pe vasele de croazieră.
Protestatarii, înarmați cu steaguri, au înconjurat vasele și au rostit slogane duminică după-amiază. Localnicii vor să blocheze accesul navelor în Veneția, spunând că acestea pun în pericol integritatea orașului. În jur de 30.000 de nave de croazieră tranzitează spațiul maritim al Veneției în timpul sezonului de vară.